Conceptul de frumusețe este prezent încă din cele mai vechi timpuri, fiind în mod special asociat cu femeia. S-au schimbat multe de-a lungul istoriei, ceea ce a făcut ca și tiparele de frumusețe specifice anumitor perioade să se schimbe. Unele au fost interesante, altele deloc specifice conceptului de frumusețe de astăzi.

Însă, indiferent de ce tipar de frumusețe exista într-o anumită vreme, femeia se chinuia mere să se adapteze cerințelor perioadei respective, să respecte acest tipar, să se conformeze standardelor de modă de atunci. Vrei să știi care au fost tiparele de frumusețe în trecut și cum au evoluat ele de-a lungul istoriei? Iată câteva pe care le-am selectat pentru tine:

Platformele – la modă încă din Evul Mediu

Ai zice că platformele au început să apară în tendințe abia acum câteva zeci de ani. Însă nu-i chiar așa. Ele s-au impus de timpuriu, încă din Evul Mediu, prin secolele XV-XVII, când picturile și documentele vremii atestă existența unor pantofi cu platforme care aveau rolul de a indica statutul social superior al doamnelor din nobilime și de la curte.

Tot pantofii cu platforme ajutau femeia să pară mai înaltă și să nu își târâie rochia prin țărână și noroi când se plimba pe afară. Șocant este însă că niște platforme ajungeau și la înălțimea de 50 cm. Astfel, ca să se poată deplasa când purtau platforme, femeile din înalta societate erau ajutate de slujitoare.

Așadar, ce au fost mai întâi: tocurile sau platformele? 🙂

Femeia frumoasă în Renaștere: fără gene și cu frunte înaltă

Cam peste aceeași perioadă în care apăruseră platforme prima dată, s-a suprapus și Renașterea. Dacă acum sunt la modă gene cât mai voluminoase, dese și alungite, chiar gene false care să asigure aceste lucruri, în secolele XIV-XVI erau o plăcere femeile fără gene, cu sprâncene subțiri, cu fire fragile, precum și cu frunte alungită.

Foarte multe astfel de femei fără gene și cu frunte alungită apar ca reprezentante ale frumuseții vremii în tablouri reprezentative pentru Renaștere.

Tot în Renaștere, femeia frumoasă era voluptoasă, avea un corp natural, nu tocmai zvelt, ci plin de forme. Astăzi, o femeie considerată frumoasă după standardele de frumusețe din Renaștere ar fi fost considerată mai mult decât plinuță: supraponderală. Femeile cu părul blond sau cât mai deschis la culoare erau considerate frumoase în acea perioadă.

În Anglia secolului XVII: tenul alb era considerat tipar de frumusețe

În secolul al XVII-lea în Anglia, tenul alb, impecabil, ca de stafie, era considerat cel mai frumos lucru pe care putea să îl aibă o femeie pentru a fi considerată reușită. Ca să obțină un ten alb imaculat, femeile utilizau un amestec de plumb și oțet. Rezultatul era cel așteptat, în timp, însă această soluție avea și efecte mai puțin dorite în timp și ireversibile: pielea se îngălbenea apoi și nu-și mai revenea la culoarea inițială.

Însăși Elizabeth I, Regina Angliei și Irlandei, utiliza în acea vreme cu preponderență acest produs considerat minune pentru albirea pielii. Ea chiar a rămas cunoscută în istorie inclusiv pentru tenul impecabil de alb, supranumit „masca tinereții”.

În secolul XVIII erau la modă alunițele

În Europa, în secolul al XVIII-lea, era frumos să ai alunițe. Femeile cu alunițe erau considerate tipar de frumusețe, astfel că au apărut alunițele false. Exista o tehnică aparte de machiaj pentru aplicarea alunițelor. Ele erau considerate chiar și un truc de flirt și aveau simboluri aparte specifice pentru transmiterea unor anumite mesaje:

• alunițele în formă de semilună însemnau o invitație la întâlnire;
• o aluniță deasupra buzei însemna că femei era disponibilă și necăsătorită;
• alunița pe obrazul drept însemna că femeia este măritată;
• pe obrazul stâng alunița indica faptul că femeia e văduvă.
  

Epoca victoriană: roșul natural în obraji și pe buze și trucuri de frumusețe foarte dureroase

În era sa, Regina Victoria a Angliei interzisese utilizarea cosmeticelor pentru înfrumusețare. Machiajul era considerat vulgar și specific doar prostituatelor. În religie, se vorbea chiar că acesta era o unealtă a diavolului. De aceea, femeile își „purtau” chipul cât mai natural posibil.

Ca să își mențină însă frumusețea în obraji și roșul pe buze, femeile au recurs la o sumedenie de trucuri naturale, unele chiar foarte dureroase. Femeile își mușcau buzele și își ciupeau obrajii pentru roșul natural. Uneori, chiar se pălmuiau singure ca să arate bine în obraji. Ei, ce nu face baba pentru frumusețe? :)) Însă nu acestea erau atunci cele mai crude tratamente aplicate corpului pentru frumusețe…

Spre deosebire de femeia Renașterii, femeile din epoca Victoriană își doreau o talie cât mai subțire. De aceea, purtau corsete pe care le strângeau foarte tare până când abia rezistau să mai respire și care nu le permiteau să se așeze. Se spune chiar că alegeau să își rupă câteva coaste ca să aibă talia de viespie.

Bustul femeii din epoca Victoriană era întotdeauna scos în evidență. În schimb, se purtau crinolinele, cercurile foarte voluminoase în partea de jos, cu jupoane stratificate, tot pentru a crea iluzia optică extra de talie cât mai subțire.

Tratamente de înfrumusețare cu arsenic în secolul al XIX-lea

Dacă în zilele noastre sunt la modă cosmetice cu tot felul de chimicale și substanțe nocive, chiar toxice, de care puțin avem habar în unele produse de înfrumusețare, pe vremuri femeile consumau arsenic de bună voie pentru față strălucitoare și ochi sclipitori.

Totodată, se considera că arsenicul ajuta să obții o siluetă atractivă, cu forme rotunde și talie de invidiat. Existau însă și numeroase efecte adverse, chiar grave: arsenicul se acumula în organism la nivelul glandei tiroide, de unde apărea gușa. Alteori, putea provoca inclusiv moarte. Chiar și cu astfel de riscuri, femeile nu renunțau la… frumusețea obținută prin arsenic.

Anii ‘20 și androginismul sau stilul unisex

La polul opus perioadei victoriene, femeia din anii ‘20 începuse să fie influențată de un stil masculin, unisex. Purta haine cât mai largi, cât mai masculine, sacouri bărbătești. Moda din anii ‘20 a impus stilul androgin, iar Marlene Dietrich a fost o imagine simbolică în acest sens.

În acea vreme, femeile se chinuiau altfel: își prindeau sânii cu benzi adezive pentru ca bustul lor să pară cât mai masculin. S-au impus atunci tunsorile cât mai scurte pentru femei: atunci a apărut moda tunsorii bob scurt. Buclele retro se lipeau de cap ca să pară cât mai naturale și scurte. În schimb, machiajul era apreciat, nu mai era considerat vulgar nici măcar cel strident. Dimpotrivă.

Femeile își doreau un ten cât mai pal, încercănat, așa că au început să folosească pudra.

Anii ‘30-‘50 și femininatea renăscută

Începând cu această perioadă, femeile încep să-și dezvelească tot mai mult corpul: brațele și picioarele sunt mereu goale și grațioase. Apar case de modă care reimpun stilul feminin și delicat: Coco Chanel și Christian Dior sunt personalități marcante în moda perioadei și pentru tiparele de frumusețe ale perioadei.

Inclusiv coafurile au devenit mai feminine și pline de rafinament, stilizate. Culoarea părului se schimba prin vopsea în funcție de iconul momentului: Jean Harlow pentru păr blond platinat, Rita Hayworth pentru păr roșu și Marlene Dietrich pentru brunet. S-a renunțat la tenul palid și a început să fie utilizat fondul de ten adaptat la nuanța naturală a pielii.

Tiparul de frumusețe al femeii din anii ‘50

Era cel impus de Grace Kelly și de Marilyn Monroe în special, care aveau corpul de invidiat. Femeia de atunci nu ieșea din casă fără să arate impecabil și complet aranjată. Femeia din anii ‘50 căuta să-și întemeieze o familie: era cel mai important țel al vremurilor sale. De aceea, erau educate să fie cât mai cuceritoare și feminine.

Părul se purta tuns mediu, aproape de umeri și cu bucle cât mai naturale. Bigudiurile erau cele mai folosite unelte pentru păr. Pentru ten, se utiliza fondul de ten cât mai natural și apropiat de culoarea piersicii.

Femeia slabă – standard de frumusețe în anii ‘60

Obsesia acestor ani pentru femei era să fie cât mai slabe. Nu aveau un stil anume și un standard specific de frumusețe; poate doar că au fost influențate de stilul hippie, cu accent pe naturalețe, pe pace și iubire. În această perioadă însă au redevenit populare fustele mini. La fel, s-au impus hainele în dungi orizontale, mai ales datorită simbolului vremii: modelul Twiggy.

Părul se purta cât mai natural, influență venită tot dinspre curentul hippie. Se preferau de aceea tunsori scurte, care nu solicitau o atenție aparte. S-au impus atunci genele false și cât mai accentuate cu mascara pentru celebrul efect de gene de păianjen.

Părul lung tuns în trepte și fusta mini – simbolurile anilor ‘70

Dacă în deceniul anterior era specific să fii slabă, în anii ‘70 să fii cât mai slabă însemna să fii cât mai sexy. Picioarele subțiri se etalau în fuste mini, chiar foarte mini.

Părul se purta lung, cu mult volum, tuns în trepte pe alocuri. Este perioada în care se impune tenul bronzat, natural sau la solar ori cu autobronzante.

Anii ‘80 – părul cu volum și culorile neon

Femeia anilor ‘80 pune mare accent pe corp și pe frumusețea lui obținută cât mai natural. Începe să facă tot mai mult sport și așa se impune aerobicul ca sport specific perioadei. Poartă culori tari, culori neon și materiale sintetice, în special iegări și colanți colorați. La fel jacheta de blugi sau jacheta din piele are o croială mai largă, bufantă în partea superioară, dar mai strânsă pe talie. De altfel, sunt marcante mânecile bufante.

Părul are foarte mult volum, e lung și se tapează cu volum cât mai mult, motiv pentru care cel mai utilizat produs de frumusețe devine fixativul. Machiajul colorat puternic și eyelinerul devin și ele aliați de nădejde.

Gropițele în obraji specifice în anii ‘90

Dacă moda anilor ‘90 revine în tendințele actuale din ultimii ani, despre standardul de frumusețe de atunci s-a cam uitat: gropițele în obraji. Că erai băiat sau fată, dacă aveai gropițe în obraji, erai considerat o frumusețe. Să ne amintim numai de Cole din faimosul serial al vremii Sunset Beach, pe care toate fetele îl adorau, în timp ce bărbații îl invidiau. 😀

Însă cam pe toată durata secolului al XX-lea erau „în tendințe” femeile cu gropițe. În 1923 s-ar fi inventat chiar un dispozitiv cosmetic care, utilizat frecvent și cu consecvență, creau gropițe în obraji, mult râvnite.
Aparatul funcționa într-un mod destul de dureros însă: se prindea după urechi și pe bărbie pentru ca două tije să apese dureros pe obraji. ?

Tot în anii ‘90 se continuă trendul siluetei subțiri. Kate Moss devine figură reprezentativă și ia naștere stilul grunge. Se continuă oarecum stilul anilor 80. Se poartă însă cu precădere bluze și topuri cu buricul gol și care lasă la vedere piercinguri.

Este tot mai râvnită coafura lui Jennifer Aniston din Friends, dar și tunsoarea bob și bretonul.

Anii 2000 și o multitudine de opțiuni pentru femeie

În anii 2000, femeia are o infinitate de opțiuni și stiluri pentru a testa orice își dorește. Cu toate acestea, încă se chinuie să obțină corpul cât mai slab. Mizează tot mai mult pe operații estetice și de mărire a sânilor.

Poartă toate imprimeurile posibile și reinventează stiluri din epoci apuse. Poartă toate felurile de haine și jeanși, adoptând cu încredere chiar și piese masculine. Nu de inspirație masculină, ci bărbătești de-a dreptul. Femeia actuală poartă cămașa bărbatului său, dacă așa se simte bine și i se pare că se asortează cel mai bine.

În machiaj nu mai există reguli anume. Poartă orice – de la natural la gene false. De unghii nu mai spunem, acum fiind la modă unghii cu gel și împodobite cu tot felul de accesorii și figurine chiar. Nici în coafură nu există reguli, însă se remarcă în special în anii 2000 bine cunoscutele și utilizatele extensii de păr.

Ție ce perioadă din istorie îți place cel mai mult când vine vorba de tiparele de frumusețe feminină? Pe care le-ai adopta sau readapta?