Tipurile de siluetă la femei și ce haine se potrivesc fiecărui tip de siluetă.
Ca să știi ce îmbrăcăminte să ai mereu în garderobă și cum să îți pui în valoare calitățile trebuie să știi, mai întâi, ce tip de siluetă ai. Dacă înveți ce formă a corpului ai și mizezi pe haine care urmează linia corpului tău, vei face cu adevărat diferența în felul cum arăți. Nimic nu arată mai urât decât niște haine nepotrivite pe un anumit tip de siluetă, ceea ce poate avea consecințe asupra ta, ca persoană. Așa că, dacă vrei să înveți cum să te îmbraci cu stil, înainte de orice trebuie să înveți ce tip de siluetă îi corespunde corpului tău. Astfel, îți vei pune în valoare calitățile, prin piesele de vestimentație care ți se potrivesc și vei ști ce să eviți, ca să nu accentuezi defectele. Iată tipurile de siluetă la femei:
❤️ Citește despre:
Silueta tip clepsidră
Silueta tip clepsidră reprezintă, de fapt, corpul feminin prin definiție. Este silueta ideală, la care visează sau speră să ajungă orice femeie. De aceea se și cere ca modelele să aibă dimensiunile celebre de 90-60-90, căci acestea redau cel mai bine proporțiile unei clepsidre: sâni mari, ridicați, talie zveltă și subțire, coapse și fund mari. De asemenea, umerii și șoldurile au aceeași lățime sau, mă rog, sunt pe aproape. Pentru că aceste forme sunt bine definite, o femeie cu o siluetă tip clepsidră este cea mai fericită, căci poate îmbrăca absolut orice tip de piesă vestimentară dorește. Cele care se mulează pe linia corpului sunt cele mai potrivite, căci pun în valoare formele. Rochiile mulate pe corp fac minuni în acest sens și te vor face să fii cea mai sexy, de departe. Poți miza pe rochiile tip bandage.
Silueta Dreptunghiulară
Silueta dreptunghiulară urmează o linie dreaptă. Umerii, bustul, talia și șoldurile au cam aceeași lățime și se aliniază drept, într-o ținută de atlet. În acest caz, tot ce trebuie să faci e să porți acele haine care îți pun în evidență brațele și picioarele. Și mai avantajos e faptul că, într-o asemenea siluetă, nu e neapărat nevoie să distragi atenția de la un anumit defect, pentru că, el, pur și simplu, nu prea există. Linia e dreaptă și nu e acesta un dezavantaj. Poți însă crea volum în partea în care dorești: la nivelul bustului, dacă vrei să creezi iluzia de mai mult, poartă sutiene buretate, cu push-up, precum și bluze sau haine care măresc optic umerii și bustul. Dacă vrei să pui accentul pe șolduri, ia-ți o fustă sau rochie cu croială tip cloș, de pildă, care pun creează volum la acest nivel.
Silueta tip pară
Acest tip de siluetă caracterizează femeile cu coapse și fund mari, mai mari decât bustul și partea superioară a corpului – umeri și sâni. Această linie a corpului creează astfel forma unei pere. Talia este bine proporționată, cu abdomen plat și umerii la fel de mici, fără a ieși în evidență. Trebuie să mizezi pe acele piese de îmbrăcăminte care creează volum în partea superioară, fac umerii să pară mai lați și subțiază oarecum șoldurile. O rochie lungă, în croială tip A-line, cu volum în partea de jos, astfel încât să ascundă coapsele și șoldurile, dar cu inserții diferite care creează volum în partea de sus și care pică ușor pe umeri e ideală. Caută materiale diafane, mai ales în partea de sus, cu inserții de dantelă, de pildă, căci fură ochiul de la defectele bustului și creează impresia de mai mult.
Silueta de tip măr
Această siluetă se caracterizează prin volum în partea superioară, acolo, unde, de regulă, se depozitează cel mai mult din grăsimea corporală, partea de jos a corpului rămânând în proporții obișnuite. Ca și în cazul siluetei de mai jos (de triunghi inversat), picioarele devin punctul forte și acolo trebuie să te concentrezi. Ai nevoie de haine care alungesc vizibil partea de sus a corpului, toracele în special. Apoi, mizează pe haine care lasă picioarele la vedere, le alungesc și dau impresia unei talii mai alungite și mai subțiri. Poartă mai mereu tocuri pentru a da impresia de subțiere și alungire.
Silueta tip triunghi inversat
Silueta de triunghi inversat înseamnă să ai bustul și umerii mai mari și mai late decât talia și șoldurile. Picioarele trebuie scoase în evidență în acest caz. Partea inferioară este aceea care necesită atenție și plus valoare, ca să deturnezi atenția de la defectele din partea de sus. Trebuie să alegi acele haine care ascund mărimea bustului și a umerilor, care descoperă picioarele. Poartă niște tocuri pentru alungire, neapărat și bluze care, în partea de sus, la nivelul umerilor, acoperă foarte bine. Neapărat piese de îmbrăcăminte cu mâneci: lungi sau scurte, care să îmbrace umerii. De asemenea, fuste și rochii care lasă să se vadă cât mai mult din picioare. 😉