Mă mănâncă picioarele, la propriu, să port iar tocuri. După tot acest timp cu pandemie, purtând papuci și mai mult adidași (nu mă plâng, le iubesc pe amândouă), sezonul sărbătorilor mă tentează să mă îmbrac mai festiv și să-mi fac un upgrade la încălțămintea pe care o port, în materie de styling.

Cu Crăciunul la colț, la doar câteva zile, urmat de Revelion și toate celelalte festivități de sezon, am căutat online să văd ce tocuri sunt perfecte acum.

De la confortabil la super „în vogă”, iată alegerile mele de top în acest sezon.

Psst, apropo de pantofi, mi-am amintit despre influența originală pentru mine în ce privește pantofii, Carrie Bradshaw, și despre ce a însemnat stilul ei pentru garderoba noastră, ca generație.

Dar să revenim de unde am pornit: iată mai jos ce am găsit că se poartă mult perioada asta sau sunt la modă pe rețelele de socializare, în toate

Saboți sau pantofi tip mule

Saboții sau pantofii fără susținere în spate, la călcâi, numiți în engleză „mules”, sunt o opțiune confortabilă acum, în preajma sărbătorilor.

saboți cu toc sau pantofi cu toc tip mules Paris Texas

Dar, în general, când mă gândesc la tocurile de vară, mintea mea vizualizează imediat o pereche de… saboți. De ce? Poate și pentru că i-am tot văzut purtați vara, de câțiva ani încoace cu preponderență.

Dar mai sunt atât de multe alte motive.

Saboții chiar sunt cei mai confortabili ca stil în familia tocurilor. Posibilitatea de a-i lua direct în picioare (caracteristica lor de încălțăminte tip „slip-on”) îi face ușor de purtat și lejeri, iar diferitele înălțimi de tocuri din care poți alege (în general mai scurte decât alte stiluri de tocuri), îți permit să te bucuri de purtarea lor fără să-ți distrugi picioarele. 😛

În plus, merg la toate ocaziile – destul de casual pentru birou și destul de eleganți pentru o ieșire seara.

Tocuri cu multiple bretele: preferații Instagramului

Cea mai dominantă tendință în materie de pantofi în 2021? Tocurile cu bretele multiple.

Detaliile minimaliste îi fac să arate chic cu o varietate de ținute; sunt perechea mea favorită de tocuri de asortat cu rochițele de Crăciun. Iar anul acesta vin în culori cu adevărat distractive.

Probabil că-ți vor lăsa urme simpatice pe picioare, dar, hei, asta e moda! Și despre asta poate fi moda…

sandale albe cu toc și bretele Stradivarius

Platformele: o tendință din nou în ascensiune

Au petrecut destui ani în afara preferințelor noastre, dar iată că platformele își fac încet-încet intrarea înapoi în modă. Pariul nostru? Vor fi cel mai mare trend în privința tocurilor, în 2022.

pantofi cu toc și platforme Michael Kors

Cam ca saboții, talpa groasă a acestor pantofi cu toc îi face confortabili (există mai puțină înclinație datorită ei), ceea ce este un mare câștig pentru noi. Și dacă ești scundă, platformele te fac să arăți infinit mai înaltă.

Tocurile cu „față” de șlapi: opțiunea ultra-trendy

Să încheiem cu cea mai populară tendință în ce privește tocurile: „fața” ca de șlapi stil chilot tanga. 😀

pantofi cu toc și „față” de șlapi tip chilot tanga

Îți amintești iarna aceea când cizmele groase „urâte” erau la modă? Gândește-te la aceste tocuri cu aspect de șlapi în față, ca la echivalentul lor de vară.

Combinația de „tanga” și toc le face atât de urâte în mod convențional, dar, în 2021, asta le-a făcut la modă. Dar nah, nu noi facem regulile, doar raportăm asupra lor. 🙂

Care tip de pantofi cu toc sunt preferații tăi? Scrie-ne în secțiunea de comentarii din josul paginii. Părerea ta e importantă pentru noi.