Cu Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel cu acid salicilic, spui adio coșurilor încăpățânate, petelor postacneice care dispar și mai greu, și „hello” pielii curate… Sau cel puțin așa se laudă acest produs cosmetic, lăudat la rândul lui de mulți utilizatori pe Internet. Motiv pentru care am vrut să văd și eu care e faza cu el și dacă merită cu adevărat. Hai să vedem împreună din acest review ce poate pentru mine și care e părerea mea despre el.

Principalul motiv pentru care mi-am luat acest tratament antiacnee cu acid salicilic Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel este faptul că am rămas cu câteva pete încăpățânate postacneice, de care nu reușesc să scap deloc ușor.

Desigur, mă ajută peria Foreo Luna Play și gelul de curățare tip săpun facial Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild și chiar și loțiunea pentru ten Clinique Anti-Blemish Solutions Clarifying Lotion, care au îmbunătățit foarte mult situația.

Cum am descoperit tratamentul antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel?

Și, căutând și documentându-mă mult cum să scap cât mai repede de aceste semne postacneice, alături de aceste preferate din rutina mea de îngrijire a tenului, am citit mult despre acest tratament Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel, care e foarte lăudat pentru eliminarea semnelor postacneice care pur și simplu nu vor să plece.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_păreri și review_ambalaj

Eu am mai încercat și alte tratamente antiacnee de acest fel de pe piață, cum ar fi și crema ultra-activă Gerovital Stop Acnee. Dar, chiar dacă e bună și grăbește vindecarea coșurilor, nu le face să dispară complet.

Și uite așa a trebuit să cred pe cuvânt laudele la adresa acestui produs antiacnee: Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel, care e supranumit și salvatorul celor cu semne postacneice. Și lumea chiar jură pe el că e bun! 🙂

L-am prins și la ofertă bună de Black Friday, așa că am zis că merită să fac încercarea, fiind un produs micuț ca dimensiuni, sub forma unui gel concentrat într-un recipient ca de soluție farmaceutică, destul de concentrată.

De altfel, despre brandul Origins tot citisem multe lucruri bune, că au produse de îngrijire a pielii foarte eficiente, dar, iată, abia acum am reușit să folosesc și eu un produs de la ei, ca să văd care e treaba cu această frimă și cosmeticele lor. Da, Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel e primul produs cosmetic Origins pe care îl încerc.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_prezentare

Cum se prezintă tratamentul antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel

Hmm, păi principala chestie care m-a convins din descrierea produsului, pe lângă laudele foarte bune la adresa lui, e faptul că e formulat cu acid salicilic, un ingredient utilizat în toate tratamentele antiacnee și împotriva semnelor de după acnee, care spulberă, pur și simplu, toate problemele legate de coșuri.

Acest tratament de eliminare a petelor ajunge, cu formula sa, prin „scufundare”, în zona afectată, pentru a îndepărta coșurile greu de eliminat și care nu vor dispărea cu ușurință. Folosind cofeina și algele roșii, produsul reduce, de asemenea, roșeața vizibilă.

Tratamentul Origins Super Spot Remover™ vine într-un recipient micuț-micuț, cum spuneam, din plastic moale, de 10 ml, la rândul său împachetat într-o cutiuță cartonată (cred că e carton reciclat) a brandului. Simplă și drăguță, curată prezentare ca aspect, destul de eco și bio-looking.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_prezentare și recomandări_review

După cum e sugerat și în denumirea produsului, acesta are formula și textura unui gel, e transparent și chiar simți cum pătrunde în piele și „lucrează”.

În capătul recipientului micuț tip sticluță, e un orificiu prin care se scoate produs. Inițial, când e plin complet recipientul, e suficient să apeși puțin că iese suficient produs din recipient.

Apoi, cu timpul, strângi de sticluță, care e destul de moale, și iese ușor. Gelul e destul de lichid ca să poată fi aplicat ușor pe zona afectată.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_review cu foto

Cum utilizez tratamentul antipete acneice Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel

După ce mă spăl pe față conform rutinei de îngrijire a pielii obișnuite, sau după un duș fierbinte, aplic o mică picătură de produs pe zona afectată: întâi pe degetul arătător și apoi pe „problemă”.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_mod de aplicare local

Dar, pentru a preveni ca anumiți microbi și bacterii să ajungă, de pe deget, pe fața ta, cel mai simplu e să folosești un bețișor curat, steril, cu vârful căruia să aplici produsul direct la țintă, pe punctul cu problema.

Acest gel nu trebuie confundat cu un tratament complet pentru acnee, în ciuda numelui, ci doar se aplică local pe petele roșii persistente, care ies în evidență.

Eu utilizez tratamentul direct pe locul afectat, noaptea, înainte de culcare, sau în timpul zilei, dacă nu părăsesc casa în acea zi, deoarece lasă în urmă niște reziduuri uscate și e mai tricky și problematic dacă vreau să aplic și machiaj pe față…

Pur și simplu, gelul se usucă pe piele, ca o mască tip peel off, și trebuie să speli bine fața ca să se înmoaie și să o elimini – nu se desface însă atât de ușor de pe pata pe care l-ai aplicat, odată uscat.

Intră mult mai mult în piele (se și simte), masca fiind concepută să fie dată ușor jos după câteva minute de tratament. Cu el pe coșuri/pete, stai mult mai mult: ore de somn sau și o zi întreagă, dacă se poate.

Atunci, dimineața sau când vreau să mai aplic altceva pe față, trebuie să îl dau jos de pe zonele pe care l-am utilizat. Acest lucru se întâmplă rapid și ușor, prin simpla curățare cu acest săpun facial Clinique All About Clean Liquid Facial Soap Mild sau cu gelul de curățare spumant CeraVe pentru piele normală și grasă.

De altfel, eu încă folosesc acest produs și m-am grăbit să vă povestesc, în timpul „tratamentului” cu el, cum e el, de fapt. Sunt convinsă că vă voi salva de la multă documentare și „bâjbâit” după produse care ar putea să vă fie benefice… sau nu. Mai bine săriți peste acest proces și-i dați deja o șansă acestui Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel.

tratament antiaAcnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_prezentare_review

Cum utilizez tratamentul antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel

Un singur cuvânt cred că poate descrie cu succes acest tratament antiacnee Origins Super Spot Remover: uimitor!

Nu sufăr de acnee gravă, dar pentru când îmi apar acele pete sau erupții încăpățânate, care apar o dată sau de două ori pe lună, acest produs face minuni.

Coșurile îmi sunt vizibil reduse sau dispar în 2-3 zile de utilizare regulată. Așadar, după săptămâni de utilizare a gelului pentru tratarea acneei Super Spot Remover™ de la Origins, aș putea merge cu ușurință până la a spune că a devenit produsul de îngrijire a pielii fără de care, pur și simplu, nu aș mai putea trăi.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_review și păreri

Poate sună prea exagerat, dar e un produs dintre cosmeticele antiacnee, pentru care unicul meu regret e că… nu l-am descoperit mult mai devreme. Cam așa cum pățesc cu toate produsele cu adevărat bune în tratarea eficientă a acneei, cu totul, inclusiv a semnelor postacneice.

Tratamentul, fiind aplicabil direct pe problemă, nu necesită utilizare foarte multă din produs, așa că e cu adevărat durabil și economic; te ține cu lunile, deoarece ai nevoie doar de o cantitate mică.

Și, spre deosebire de orice alte produse pentru acnee, îl poți simți într-adevăr funcționând din prima – odată aplicat, simți o senzație de furnicături (ceea ce este complet normal).

Dacă ai pielea sensibilă, s-ar putea să-ți fie greu să folosești produse care conțin acid salicilic, dar acest tratament de pete acneice am citit că nu irită deloc pielea, nici pe cea sensibilă.

Eu îl folosesc 1 dată pe zi, de câteva săptămâni (uneori, uit să mă dau cu el, deși mă mai trezesc cu câte o „norocire” de coș nedorit), dar pe site-ul brandului Origins, citisem că, la început cel puțin, se folosește de 2-3 ori pe zi, ca, apoi, după câteva săptămâni de rezultate, să poți reduce și la 1-2 aplicări – toate locale.

Bineînțeles, ca să aplici tratamentul de mai multe ori pe zi, trebuie să stai acasă; la mine, mai greu, deci o dată, pe timpul nopții, o fac. Și, totuși, chiar face minuni și așa pentru ce am eu nevoie. 😉

Ingrediente ale tratamentului antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel

După cum am mai menționat anterior, Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel are o formulă pe bază de gel cu o „fundație” grea, care bate orice coș și semn pe care l-ar putea lăsa unul mai încăpățânat, din acid salicilic, alge roșii și cofeină.

Este un produs vegan, fără sulfați și fără parabeni.

Însă iată și lista completă de ingrediente a produsului:

salicylic acid 1.50% (ca ingredient activ), water\aqua\eau; alcohol denat.; acrylates/c10-30 alkyl acrylate crosspolymer; hamamelis virginiana (witch hazel); eugenia caryophyllus (clove) bud oil*, origanum heracleoticum flower oil*, eugenol, limonene; cucumis sativus (cucumber) fruit extract; pyrus malus (apple) fruit extract; scutellaria baicalensis root extract; algae extract; poria cocos sclerotium extract; laminaria saccharina extract; lactobacillus ferment; glycerin; caffeine; butylene glycol; tocopheryl acetate; magnesium ascorbyl phosphate; sodium hydroxide; phenoxyethanol <ILN37865>

Pentru compoziția produsului este responsabil producătorul. Din cauza posibilelor modificări, e recomandat să verifici compoziția produsului direct pe ambalajul acestuia.

tratament antiacnee Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel_păreri_listă ingrediente

Concluzii după utilizarea Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel

Acum chiar simt nevoia să-mi fac rezerve din această minune „Origins Super Spot Remover™ Acne Treatment Gel”. E „the best” pentru problema mea cu semnele postacneice sau acele coșuri prea încăpățânate.

Evident, îl recomand din tot sufletul dacă vă confruntați cu aceleași situații „acneice” ca și mine și vă e greu să scăpați de acele coșuri nasoale și urâte, dureroase, care lasă și semne de care scăpăm greu.

Nu doar previne acele semne urâte, dar te ajută să le și tratezi eficient, ca niciun alt produs. E cel mai bun în acest sens, dintre cele folosite de mine.

În plus, deși pare scump, pentru cât de puțin produs vine în recipientul mic de 10 ml (verifică aici oferta actuală), să știți că rămâne, find tratament topic/local, la bază, unul dintre cele mai eficiente și, totuși, economice, produse antiacnee pe care le știu.

Uite unde îl găsești la preț bun de obicei: