Am o veste grozavă pentru voi! Primăvara aceasta, femei sau bărbați, nu mai trebuie să investiți în trendurile cele mai cool ale anului când vine vorba de haine și încălțăminte. Da, și cardul bancar se bucură acum. E simplu, cel mai tare trend e deja, cu siguranță, prezent în garderoba multora dintre noi. Hint: BEJ!
Ieeei, în sfârșit vorbim de trenduri de primăvară – un subiect despre care mereu îmi face plăcere să discut! Fără dubii, acesta este momentul cel mai fain din an când trenduri, patternuri și noi tipuri de croieli ies la lumină.
Din fericire pentru majoritatea dintre noi, femei sau bărbați, dar și pentru conturile noastre bancare, una dintre cele mai mari tendințe ale acestei primăveri este superpurtabilă… dacă îmi permiteți acest cuvânt.
Și, de fapt, s-ar putea ca deja să purtați o mare parte dintre voi acest trend și să îl aveți în dulap, fără să știți că e unul dintre cele mai aparte valuri ale modei acestei primăveri. 🙂
Trendul cel mai cool al primăverii și anului te ajută să economisești și e… atemporal!
Deci da, există mari șanse ca să nu mai trebuiască să cumperi nici măcar un singur lucru nou pentru a fi cool și trendy primăvara asta – hoooray!
Acest trend despre care tot vorbesc este… bejul. Dap, pe cât de simplu pare, în acest an vei vedea clasica nuanță de culoare purtată chiar din cap până în picioare, așa cum s-a văzut, de altfel, și pe podiumurile mari de modă din septembrie anul trecut, la branduri ca Tom Ford, Balmain, Max Mara și, bineînțeles, Burberry.
Cel din urmă, Burberry, chiar și-a recreat designul clasicului trenci în nu mai puțin de… 50 de nuanțe de bej! ♠
Dar tendința cea mai tare a primăverii nu ar trebui să mai fie o surpriză, pentru că eu v-am mai spus acum ceva timp cum bejul devine una dintre cele mai puternice culori ale anului, mai ales prin forța de a fi o nuanță neutră, atât de ușor de asortat și de versatilă. Mai ales că avem deja Living Coral drept culoarea anului 2019, una foarte deschisă, luminoasă, optimistă, plină de calm și energie, deopotrivă.
Ador investițiile în piese clasice, atemporale, care au și mai mare valoare cu trecerea timpului, care nu se demodează… Și merită mereu să bagi banii în astfel de haine, în pofida trendurilor. Dar această tendință aparte e una care se va potrivi cu toată garderoba ta nu doar în această primăvară, ci pentru totdeauna!
Cum ar trebui să porți piese bej primăvara asta?
O altă veste bună e că marile magazine de piese vestimentare sunt deja pline cu designuri de haine și încălțăminte în această culoare, atemporale.
Și dacă nu ai investit niciodată într-o haină clasică bej sau maro-camel deschis, acum e momentul. Alege însă înțelept: e vorba de o piesă pe care ar trebui să o porți mulți ani de acum încolo, pentru că, pur și simplu, nu are cum să se demodeze! De aceea, alege și ceva mai simplu, în croi clasic, consacrat și purtabil oricând, oricum, oriunde.
Cum anotimpul nou al primăverii e încă proaspăt și timid, iar temperaturile încă oscilează, alege să porți piese bej în straturi suprapuse, prin tehnica vizuală a layeringului, atât de purtată încă. Optează pentru materiale călduroase încă pentru a te conforma tendinței cu… bej-vedetă.
Poate o jachetă de piele întoarsă bej, moale și plăcută la atingere, foarte stilată, smart-casual – chiar o piesă super versatilă, confortabilă! Combin-o cu o pereche de pantaloni în nuanțe pământii, poate un kaki-deschis, foarte chic. Valabil și în cazul bărbaților.
În picioare, alege încălțăminte de culoare crem, pentru a finisa lookul flatant, dar confortabil totuși. Accesoriile pot fi aurii, ochelarii de soare cu rame maronii, roșcate chiar. Ca femeie, aș merge pe niște ochelari cu rame în animal print, care adaugă o notă de eleganță și rafinament, aproape luxos, ținutei.
Doamne, și ce-mi mai place la acest nou trend, nu atât de nou: bejul merge cu orice și se potrivește oricui, indiferent de culoarea părului și a ochilor sau a pielii.
Desigur, există multe alte tendințe creative și originale specifice anului acesta, nu atât de… clasice, precum bejul. 🙂 Le poți testa și pe acelea, nu sunt toate doar despre modă.
Ce părere ai despre cea mai mișto nouă tendință? Cum alegi să o porți și tu? Scrie-ne în comentarii în josul paginii tipul de outfit și combinații în/cu nuanțe de bej pentru care ai opta! Părerea ta contează foarte mult pentru noi și cititori, fii sigur(ă) de asta. 😉
Surse foto: Pixabay/AllClear55 / rovenimages.com; Pexels/ Daria Shevtsova / bruce mars / LavishLawyer