Adesea, cele cu gene mai scurte și subțiri dăm vina pe rimel pentru rezultate, însă, înainte de a face asta, ar trebui să bifăm câteva lucruri când aplicăm mascara. S-ar putea ca aici să greșim și să nu avem dreptate.
Există și în acest sens câteva trucuri de aplicare a mascarei care ar ajuta să fie urmate, ca să obții gene mari și frumoase. Ia te uită!

Nu toate ne bucurăm de cele mai dese și lungi gene. Eu nu am gene bogate, dar am câteva trucuri care implică mascara, așa că urmează-le și tu când aplici rimel, pentru a obține gene frumoase, mari și cu volum.

  1. Dacă vrei ca genele tale să fie foarte întoarse, înainte de a aplica mascara, răsucește-le cu un cleștișor de gene special, timp de 10 secunde.
  2. Nu uita că sensul de aplicare al tușului de gene este de la rădăcină către vârf. Iată și un truc despre cum să privești, din ce unghi, ca să aplici mascara pentru gene ample.
  3. Pe genele de sus, plimbă periuța de 2-3 ori, iar pe cele de jos doar 1 dată.
  4. Când se termină un tub de mascara, păstrează periuța veche, după ce ai spălat-o bine. Ea te va ajuta să-ți dezlipești genele și să îndepărtezi tușul ce rămâne în exces.
  5. Nu folosi aceeași mascara mai mult de trei luni, dacă nu vrei să-ți deteriorezi treptat genele.

Tu ce alte trucuri de aplicare a mascarei pentru gene frumoase și pline, mai mari și cu volum, cunoști? Scrie-mi în secțiunea de comentarii din josul paginii. Părerea ta contează cel mai mult. 😉

Sursă foto front page: burst.shopify.com/Matthew Henry