Cum să îți recompui o uniforma stilata ca a lui Blair Waldorf din Gossip Girl.

Chiar dacă era uniformă, de colegiu american ce-i drept, uniforma lui Blair Waldorf din Gossip Girl nu putea fi decât una foarte stilată, în ton cu cerințele școlii, dar și cu acelea ale… modei și stilului său de Queen B. Dacă până acum am încercat să compunem primele ținute în care apar în acest serial, în episodul pilot, Blair și Serena, ținute din afara școlii, de această dată ne-am gândit că nu ar fi rău să încercăm să reconstituim și o uniformă de-ale lor. Dacă ești încă elevă, fii pe fază și ia niște lecții de stil și rafinament de la mult iubita Blair! Îți va ridica uniforma, destul de urâtă de toată lumea, la un nou nivel și vei fi admirată pentru asta. Apoi, chiar dacă nu ești obligată să porți uniformă la școală, o astfel de ținută, apropiată de o uniformă obișnuită, e oricum numai potrivită pentru școală, unde trebuie să ai o ținută mai serioasă. Și, de acum, și stilată, dacă urmezi exemplul lui Blair.

Ai nevoie de o cămașă albă cu guler cu volănașe stil jabou, în croială victoriană, un pulover negru tras peste cămașă, o fustă neagră, dresuri albe, mai groase, eventual cu model tip tricot, un trenci bleumarin peste, o pereche de balerini roșii, lăcuiți. Ca accesorii, Blair a ales o panglică neagră din satin, prinsă în jurul gâtului (care reprezintă, de fapt, un soi de cravată-emblemă a școlii), o cordeluță galbenă și o geantă neagră de mână, destul de mare ca să îți încapă cărțile și caietele. Din câte vezi, nu are unghiile lăcuite, dar ca să pară îngrijite, tu le poți da cu un lac de protecție, incolor. Să vedem și unde ai putea găsi mare parte din aceste piese! 😉

cum sa ai o uniforma ca a lui Blair Waldorf

Cămașă albă asemănătoare stilului lui Blair e ; iar peste poți trage acest pulover negru simplu, cu o fustă neagră simplă, mai multe modele găsești aici, La toate acestea, poartă niște balerini roșii din piele naturală lăcuită. Geantă neagră, de dimensiuni mai mari, cu aspect lăcuit, asemănătoare celei a lui Blair, e . Dresuri faine cu model tip tricot poți găsi aici. În ceea ce privește accesoriile tip panglica-cravată și cordeluța galbenă, te poți juca la nivelul modelelor și culorilor. Găsești astfel de accesorii sau poți cere să ți se personalizeze, la cerere la Joli Bijou.

Acum poți fi mândră de upgradarea uniformei tale, de faptul că ai stilizat-o și ai adus-o la un alt nivel de eleganță! Ești gata de școală mai mult ca oricând. 🙂