Frumusețe

Săpun solid cu borax pentru acnee și probleme de piele (review pentru Ortos)

Sponsorizat

Mi-am luat acum ceva vreme un săpun cu borax pentru coșurile care îmi tot apar pe spate, când am comandat prima oară dermatocosmetice dintr-o farmacie online.

Am aflat că ar fi bun pentru acnee de când l-am comandat, cum spuneam, alături de alte cosmetice și alte dermatocosmetice și chestii utile. Era în jur de 5 lei (verifică aici prețul actual) și, cum îmi tot apar pustule pe spate, am zis să încerc și cu un astfel de săpun cu borax, că tot are un preț foarte bun – deci n-aveam mare lucru de pierdut.

Pentru ce poate fi folosit un săpun cu borax?

Cum a fost o achiziție de moment, un produs despre care am citit rapid atunci și am aflat că e benefic pentru probleme de piele precum acneea, pielea sensibilă sau foarte uscată, cu care mă confrunt și eu adesea, am zis să-l iau și să-l testez.

Bine, în principal pentru problemele cu acneea de pe spate l-am luat. Și în general pentru asta l-am și folosit.

Dar acneea de pe față, spre deosebire de acneea din alte zone, e diferită și, în plus, acneea se manifestă sub diverse forme, care variază de la persoană la persoană. Așa că, dacă un produs este benefic pielii cuiva, altuia poate să nu-i facă nimic sau, chiar mai rău, să-i dăuneze.

În descrierea produsului, se specifică:

„Are rezultate concrete împotriva afecțiunilor dermatologice. Combate acneea vulgară, acneea rozacee, psoriazisul, dermatita seboreică, dermatita atopicăPrevine apariția punctelor negre.
Recomandări: ten sensibil, acneic si uscat.”

Poate fi folosit așadar pe orice parte a corpului, acolo unde ai astfel de probleme, dar e OK și dacă îl folosești pe întregul corp, ca metodă de prevenire a anumitor afecțiuni ale pielii la care știi că ești predispus(ă) de obicei. De aceea, e ideal dacă ai probleme cu acneea sau alte probleme de piele în alte zone în afara tenului.

Ce ingrediente conține săpunul cu borax antiacnee?

Acest săpun cu borax este de la Ortos, așa că poate diferi ca formulă de alte săpunuri cu borax de la alte firme. Este un produs vegetal, fabricat în România, în Zalău, și conține, în primul rând, cum e și firesc, borax. Are 100 grame. Așadar, pe ambalaj, lista de ingrediente menționate arată așa:

Sodium Palmate, apă, Sodium Palm Kernelate, Sodium Tetraborate Decahydrate (borax), parfum, clorură de sodiu, glicerină, Tetrasodium Etidronate, Tetrasodium EDTA.

Ce rezultate mi-a oferit săpunul cu borax pentru acnee?

L-am folosit de câteva ori și mai mult pentru coșuri de pe spate. Nu l-am utilizat constant.

După prima folosire, mi-a lăsat impresia că-mi usucă prea mult pielea, ceea ce, oarecum, e bine pentru pielea afectată de coșuri, căci usucă și coșurile, dar, totodată, nu prea e bine, căci mi-a iritat pielea și am ajuns să mă scarpin cam tare și să fac mai rău pentru acnee. 😛

Ce-i drept, pe spate mă confrunt cu o acnee mai severă, dar, având în vedere că produsul se laudă că e special pentru acnee vulgaris chiar și pentru piele sensibilă, nu m-aș fi așteptat să îmi irite pielea.

L-am folosit și pentru ten și acolo nu a fost nicio problemă – puțin parcă a uscat în zona T, căci am ten mixt. Dar s-a comportat mult mai bine pe ten decât pe spate. A ajutat la vindecarea unor coșuri și a părut că rezolvă și unele zone mai uscate ale feței. După cum spuneam, zonele cu acnee diferă de la o parte a corpului la alta. La fel, de la o persoană la alta. 🙂

Produsul nu e rău, face bine, în sensul că ajută la vindecarea coșurilor și la împiedicarea apariției lor, și asta la un preț foarte mic, însă trebuie să-ți găsești și echilibrul cu el și, neapărat, ca să îți îngrijești pielea complet, nu-i suficient să te speli cu el și gata; trebuie să folosești și produse complementare.

De pildă, o cremă hidratantă potrivită tipului tău de piele, în funcție de zona afectată. Eu recunosc că ar fi trebuit să folosesc cremă hidratantă mai des după spălarea cu el pe pielea de pe spate.

Așa, sunt convinsă că ar da și mai multe rezultate. Și da, merită încercarea și poate fi introdus în rutina zilnică de îngrijire.

E testat dermatologic și poate fi folosit zilnic pe orice tip de piele. Se poate aplica ori de câte ori se simte nevoia.

Concluzii pentru săpunul cu borax Ortos

Având în vedere prețul foarte mic (verifică aici prețul actual), acest săpun cu borax de la Ortos antiacnee chiar merită pentru că aduce rezultate în lupta împotriva acneei – doar că trebuie să ai grijă să îți și hidratezi pielea suplimentar cu produse cosmetice adecvate, mai ales dacă ai o formă mai agresivă de acnee, care provoacă rapid iritații.

Tu ai utilizat până acum un săpun cu borax? De ce și pe care l-ai folosit? Cum ți s-a părut? Povestește-ne în comentarii în josul paginii despre experiența ta cu un astfel de produs cosmetic! Părerea ta contează mult pentru noi și cititorii noștri!

Sponsorizat
Ralu

Ralu e pasionată de hainele versatile, de tot ce înseamnă modă frumoasă, de cosmeticele care o ajută să-și mențină pielea sănătoasă. Se machiază zilnic, încă din liceu, de când și-a descoperit singură pasiunea pentru make-up. Îi place bloggingul și semnează majoritatea articolelor de pe Fashion Review, încă de la startul proiectului. Multe dintre acestea constituie review-uri la diverse produse de beauty și magazine online din care a comandat. Tocmai pentru că îi place să împărtășească din experiențele sale cu alți consumatori de modă & frumusețe. Este unul dintre editorii fondatori ai proiectului Fashion Review.

View Comments

  • Personal l-am folosit si nu a fost eficient. A uscat pielea si atat. Nici cele cu sulf nu sunt grozave. Ma rog, poate pentru unele persoane o fi bune.

Recent Posts

The Body Shop te invită să adopți un copac

The Body Shop este un brand etic, preocupat de mediu și care încearcă să își…

o săptămână ago

Colecția Barbie x Reserved pentru o fată ca tine

Barbie e mai mult decât o păpușă. E un icon, o poveste și o misiune…

2 săptămâni ago

5 piese în stil mediteraneean cu care să îți reînnoiești garderoba

Cea mai recentă campanie MODIVO ne poartă în însorita Italie, unde, în cadre scăldate în…

2 săptămâni ago

Un nou magazin Victoria’s Secret – în Mega Mall, București

București, România, vineri, 12 aprilie 2024 - Victoria's Secret, liderul în retail de lenjerie și…

3 săptămâni ago

Pantheon Roma lansează apa de parfum Nerone

Un nou motiv ca să te joci cu focul: s-a lansat apa de parfum Nerone…

3 săptămâni ago

NISHANE lansează SHINANAY, noul extract de parfum unisex

Fericirea e un sentiment profund. Și, de acum, și un parfum: noul extract de parfum…

4 săptămâni ago

Acest site folosește cookie-uri.